Home June 2009 Inscrieri la Programul de tabere la care sunt invitaţi copii şi tineri etnici români din afara graniţelor.

Inscrieri la Programul de tabere la care sunt invitaţi copii şi tineri etnici români din afara graniţelor.

by Ionela Flood

Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, organizează la Eforie Sud un Program de tabere la care sunt invitaţi copii şi tineri etnici români din afara graniţelor.

Cheltuielile privind cazarea şi masa, precum şi transportul pe teritoriul României vor fi suportate de organizatori, urmând ca participanţii să suporte costurile transportului internaţional, din ţara de reşedinţă în România şi retur.

Din Marea Britanie sunt invitaţi să participe, în perioada 20-26 august 2009, 9 elevi din clasele I-X însoţiţi de un coordonator de grup.

Obiectivele Programului „ARC” 2009 sunt:

– realizarea unui contact direct al tinerilor etnici români cu realităţile din România şi facilitarea accesului lor la valorile culturale şi istorice româneşti.

– dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba română ale tinerilor de etnie română din ţările vecine şi din alte state europene.

Criterii de selecţie:

Programul se adresează copiilor şi tinerilor care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română – persoane de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României. Acestea nu trebuie să deţină neapărat cetăţenia română, pot fi şi din familii mixte.

În tabăra de la Eforie sud vor participa etnici români din Ungaria, Bulgaria, Albania, Macedonia, Croaţia, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Franţa, Germania, Austria, Olanda, Belgia, Israel, Palestina. Toţi participanţii la tabără trebuie să deţină lista cu vaccinările şi avizul epidemiologic, care va fi obţinut cu două, maxim trei zile înainte de intrarea în tabără.

Deplasarea de la Bucureşti la Eforie Sud se va face cu trenul, centrul de cazare aflându-se la 400m distanţă de gară. Participanţii vor fi cazaţi la Youth Hostel Eforie Sud, care are o capacitate de 384 locuri/serie şi oferă următoarele facilităţi: televizor, cablu TV, frigider, grup sanitar propriu, centrală termică proprie. În interiorul bazei există terenuri de fotbal, basket, handbal, teren de joacă pentru copii, scenă pentru spectacole, discotecă în aer liber.

Traseele turistice ce se pot desfăşura din centrul de agrement sunt: tur de litoral incluzând staţiunile Mamaia, Neptun, Jupiter, Venus, Mănăstirile de la Dervant, Cocoşul Cilik Dere, Grota Sf. Andrei; excursii la Cheile Dobrogei, Histria, Adamclisi; excursie în Delta Dunării, plimbare cu vaporaşul până la insula Ovidiu, croazieră pe mare, vizitarea oraşului Mangalia, incluzând vestigiile romane; vizitarea oraşului Constanţa (cu obiectivele: ruinele vechii cetăţi Tomis, Delfinariu, Acvariu, Planetariu, Muzeu de Istorie, Muzeul de Marină, Moscheea)

Vă rugăm să transmiteţi propunerile dumneavoastră la Ambasada României la Londra, e-mail: roemb@roemb.co.uk, menţionând în rubrica „Subject”: «Tabara de copii».

Termenul limită de transmitere a propunerilor este : 26 iunie 2009.

Dacă numărul propunerilor primite va fi mai mare de 10 (9 elevi şi 1 însoţitor), selecţia se va face prin tragere la sorţi de către reprezentanţii asociaţiilor româneşti care au transmis propuneri, la 30 iunie 2009, orele 17.00, la sediul Ambasadei, 4 Palace Green, London W8 4QD.

http://londra.mae.ro/index.php?lang=en&id=87748

You may also like

Leave a Comment

four × three =

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More